Versetul zilei

joi, 19 ianuarie 2012

Cum să trăiești în duhul - 3


Ca sa-L cunosti pe Domnul in duh trebuie sa treci prin moarte [renuntare la sine] si acest lucru il poti face doar daca-L iubesti pe Hristos.

Ioan 14:23 "Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi."

Sunt cateva situatii cand cei care L-au cunoscut pe Domnul inainte de moartea Sa, nu au mai putut sa-L recunoasca dupa inviere. Maria Magdalena la mormant Il recunoaste pe Isus doar cand ii pronunta numele si nu cand vorbeste cu ea intreband-o "De ce plangi ?". Apoi ucenicii pe drumul Emausului cand Domnul le tot vorbeste din scriptura ca sa inteleaga si totusi mintea lor era asa de intunecata chiar daca inima le ardea - era foarte emotionata de explicatiile din Scripturi, totusi atunci cand le frange painea, ei Il recunosc fara nici-o alta dovada.

Un alt exemplu este la pescuirea minunata cand niciunul nu-L recunoaste pe Domnul decat dupa ce au prins peste la porunca Lui, Ioan fiind primul care L-a recunoscut. Apoi toti ceilalti nu indrazneau sa-L intrebe cine este caci in adancul lor stiau; aveau siguranta ca El este. 

Linistea si siguranta interioara a duhului este ceva care nu-ti poate risipi nimeni niciodata. Cand Il cunosti pe El in adancul fiintei tale, adica in duh, este ceva maret, ceva care nu se mai bazeaza pe superficialitate, pe exterior, caci atingerea Duhului in duh este atat de personala, de reala incat nici moartea fizica nu te mai sperie, ci o astepti, accepti ca pe o oportunitate de a fi totdeauna cu Domnul fara a mai fi impiedicat de lucrurile exterioare. 

Cand ochii inimii [duhovnicesti] ti se deschid, atunci Il vezi pe Domnul cu adevarat pentruca se deschide perdeaua dinlauntru si ai acces in Sfanta Sfintelor [adica in duh] unde este prezent Domnul Insusi pentru a te bucura de prezenta Lui si in prezenta Lui, savurandu-L, contemplandu-L si inchinandu-te inaintea Lui pentru a deveni robul Lui si a-I putea fi de folos in orice lucrare buna pe care ti-o incredinteaza. 

Nimeni nu poate fi un adevarat slujitor al Lui daca nu poate intra in Sfanta Sfintelor pentru a-L contacta pe Domnul. Ce ai putea da altuia daca tu nu L-ai vazut pe Domnul ca sa poti da ceea ce iti da El sa dai ? Caci numai asa te incarci cu stralucirea Lui si se poate vedea cand iesi afara sa-L reprezinti; de fapt El Insusi prin acea stralucire vorbeste prin persoana ta si lumineaza si pe altii pentru a da viata celor din jur.

Acesta este Hristosul inviat pe care toti trebuie sa-L cunoasca si pe care Duhul Sfant are cea mai mare dorinta si singurul scop sa ni-L faca de cunoscut fara mustrare oricarui doreste si crede ca-i lipseste intelepciunea, adica Hristos!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu